joi, 16 septembrie 2010

Mircea Cărtărescu: “Am nevoie de o uşă închisă între mine şi lume şi de o ceaşcă de cafea. Cam astea sunt cerinţele scrisului meu.”

Într-un interviu acordat BOOKiseala.ro, Mircea Cărtărescu povesteşte despre cum scrie, cum nu are tabieturi, de ce un cititor de-al său a dat în judecată editura.

Mircea Cărtărescu îi desfiintează pe critici




Autorul trilogiei „Orbitor” mărturiseşte că îi convine că volumele sale sunt „mereu subiect de dispută între critici“. Mircea Cărtărescu este convins că ar ieşi tot câştigător, dacă aceiaşi critici literari care au participat la ancheta „Romanul românesc al deceniului“ ar fi întrebaţi „care este cel mai prost roman al deceniului“.

Cum vă găseşte primăvara lui 2010?

Proaspăt întors în ţară după câteva luni berlineze în care întunericul, frigul şi umezeala mi-au tăiat tot cheful. Plictisit de iarna care nu se mai termină. Ahtiat după soare ca o plantă care a dat lăstari palizi în cine ştie ce debara. Dornic de seri calde bucureştene, de întâlniri cu prietenii, de viaţa densă, balcanică din umbra ruinelor în floare. E prima dată când sunt fericit că m-am întors acasă.

Cum comentaţi faptul că, potrivit opţiunilor exprimate de criticii literari, în numărul trecut din „Adevărul literar şi artistic" trilogia „Orbitor" este cel mai bun roman românesc apărut în intervalul 2000-2010 (cu precizarea că primul volum a apărut în 1996)?

N-are niciun fel de relevanţă. Nu vreau să par nerecunoscător, le mulţumesc celor care au menţionat cartea mea (sau câte-o parte din ea) printre primele cinci din top. Dar încă de la-nceput trebuie spus că astfel de anchete sunt zona de „little talk", de bârfă şi de jocuri de societate a actului critic. Interesante, pentru că uneori, ca în cazul de faţă, spun ceva despre starea criticii (mai curând decât despre starea literaturii) la un moment dat, despre felul în care e configurat spaţiul literar, despre idiosincraziile şi bursa zvonurilor din lumea literară. Dar în niciun caz demne de a fi luate în serios ca diagnoză literară. „Orbitor" a ieşit din pură întâmplare pe primul loc. Nu mi-am dorit acest lucru, nu sunt mândru de el, nu mi se pare că rezultatul acestei anchete adaugă sau scade ceva din valoarea şi interesul cărţii, câte or fi. De altfel, dacă întrebarea anchetei ar fi fost „Care e cel mai prost roman al deceniului trecut?" şi participanţii ar fi rămas aceiaşi, sunt convins că tot eu aş fi ieşit pe primul loc.


De ce?

Nu de ieri, nici de alaltăieri cărţile mele sunt în situaţia asta pitorească, ci de treizeci de ani încoace. Şi nu pot să sper decât că ea va rămâne aceeaşi până la sfârşit. Nu scriu pentru toată lumea. Nu ţin să plac tuturor. Literatura e diversă, gusturile sunt diverse. Îmi convine situaţia non-laodiceeană a cărţilor mele, mereu subiect de dispute între critici. Dacă m-au supărat vreodată verdictele critice a fost numai când am bănuit că ele sunt pornite din rea-credinţă, din servilism, din răzbunare, din politici literare (şi în ultimul timp din politica propriu-zisă), din laşitate.


„Adevărul nu e niciodată la mijloc"


Ancheta de faţă e irelevantă din foarte multe motive. Criticii convocaţi au fost prea puţini pentru ca, măcar statistic, rezultatul să fie omologabil. Împrăştierea răspunsurilor e prea mare. Apoi, au fost convocaţi în mod egal, cei bunişi cei penibili, din toate generaţiile, poate în speranţa că, adevărul fiind pe undeva pe la mijloc, topul va căpăta obiectivitate. Dar adevărul nu e niciodată la mijloc. Nu poţi găsi o fărâmă de adevăr, măcar, într-o glumă proastă ca Iovănel sau într-un carierist îngâmfat gen Cristea-Enache. În cazul lor, verdictul trebuie luat întotdeauna invers ca să devină credibil. Odinioară, blestemul suprem în literatură era „lăuda-te-ar Bogdan-Duică", acum, dacă te laudă Cristea-Enache, poţi fi sigur că ai dat un rateu. Sunt foarte mândru că unii critici m-au pus pe primul loc, dar la fel de mândru că alţii nu m-au menţionat deloc sau au găsit cărţile mele submediocre. M-a amuzat foarte tare Paul Cernat, care-a reuşit performanţa de contorsionist să mă pună pe primul loc cu o parte a cărţii mele, fără să uite să menţioneze - a suta oară - că o altă parte a ei e proastă. Aşa e când vrei să împaci prea multă lume.


Cum aţi descrie alegerile criticilor?


Dincolo de cartea mea, showul critic dezvăluit de această anchetă este fascinant şi tulburător ca vechile spectacole de bâlci cu femei cu barbă şi oameni-elefant. Pe unii i-a şocat, pe alţii i-a indignat, eu personal am găsit multe dintre opţiuni monstruoase şi fermecătoare. E uimitor să vezi câţi critici trăiesc în lumi paralele, fără nicio legătură cu literatura română actuală sau cu literatura în general. Am avut şi altădată câte un Iorga (în calitate de critic literar) sau câte un Unghianu, dar parcă niciodată atâţi ciudaţi adunaţi la un loc ca azi.


Ce părere aveţi despre volumele din top?


Mircea Cărtărescu spune că nu scrie pentru toată lumea, că nu ţine să placă tuturor

În privinţa cărţilor din top, ce să spun? Am citit trei dintre ele, fără să mă socotesc pe mine. N-am apucat să citesc „Asediul Vienei", poate că e bună. Crăciun şi Cimpoeşu sunt optzecişti de evident talent. „Teodosie cel mic" e o jucărie în sens nabokovian, o dovadă de virtuozitate literară. Dar parcă totuşi ceva sună a doagă în acest top. Cărţile nu se leagă, ele nu dau seama de o lume literară coerentă. Par parte dintr-un experiment asemenea celui propus de Borges în „Tlön": mai multe cărţi eteroclite sunt atribuite unui singur autor şi-apoi se-ncearcă un portret psihologic al autorului fictiv astfel construit. Nimeni n-ar putea spune cum arată literatura română de azi luându-se după acest top. E drept, cinci cărţi sunt şi prea puţine ca să definească un deceniu literar. Dacă topul ar fi fost extins la zece cărţi, poate-am fi avut o imagine mai bună. I-am fi avut atunci în top pe Filip Florian, pe Radu Aldulescu şi pe Cristian Teodorescu, a cărui revenire între cei mai buni prozatori români mă bucură în mod deosebit. Dar nu am fi avut, mai departe, câteva dintre cele mai extraordinare cărţi ale deceniului, între care „Cum mi-am petrecut vacanţa de vară" a lui T.O. Bobe - carte de primele trei locuri în top, după biata mea părere - şi capodopera de oralitate „Muzici şi faze" a lui Ovidiu Verdeş. Ambele abia dacă au fost menţionate. Nu am fi avut, mai departe, nicio scriitoare (Gabriela Adameşteanu a fost menţionată de câţiva, darnu ştiu dacă ar fi prins Top 10), căci Ioana Pârvulescu - cu superbul „Viaţa începe vineri" - , Ana Maria Sandu, Cecilia Ştefănescu sau Ioana Bradea nu par să fi impresionat prea mult criticii convocaţi pentru anchetă. Şi, totuşi, toate sunt excelente prozatoare. Cel mai ciudat e că însuşi redactorul-şef al suplimentului „Adevărul literar", Cezar Paul-Bădescu, n-a fost menţionat, cred, deloc în anchetă, deşi „Luminiţa mon amour" e o carte de o rară savoare satirică.

„Orbitor" este„o confederaţiede romane"


Ce loc ocupă „Orbitor" printre cărţile pe care le-aţi publicat de-a lungul anilor?


Am mai spus-o: „Orbitor" e portavionul modestei mele flote. În jurul lui se grupează şi nave masive, crucişătoare şi fregate, dar şi remorchere, şalupe şi chiar bărci uşoare. Fiecare are sensul ei în ansamblu, căci o flotă formată numai din portavioane sau din crucişătoare nu poate exista. Şi, aşa cum un portavion nu e propriu-zis o navă, ci un oraş plutitor, la fel „Orbitor" nu e un roman (poate ceea ce sună fals în topul celor cinci cărţi e chiar prezenţa cărţii mele, până la urmă), ci o confederaţie de romane care se constituie în ceva neromanesc şi poate chiar neliterar ca motivaţie şi ca mesaj. Cel mai ciudat lucru mi se pare să disociezi secţiuni bune şi secţiuni proaste în această carte. Dacă spui: „Prima parte a fost bună, iar ultima e un fiasco", te înşeli în mod sigur, fie în privinţa primei părţi, fie a ultimei. Căci e ca în Scriptură: „Neghiobilor, oare cel ce a făcut partea din afară a paharului nu a făcut şi partea dinăuntru?"


Pe care dintre cărţile dvs. o consideraţi acum cea mai bună? Dar cea mai dragă?


M-aţi putea întreba la fel de bine „Care dintre organele corpului tău e cel mai bun, sau îţi este cel mai drag?" N-aş putea răspunde decât: toate în aceeaşi măsură. Nu ochii în detrimentul inimii, nu creierul în detrimentul ficatului. Degetul mic pare irevelant, dar n-ai vrea să-ţi fie retezat. Scrisul meu e unitar, dar fiecare carte a mea e diferenţiată de celelalte şi serveşte o altă funcţie. Eu nu scriu romane, ci încerc „să-mi înţeleg situaţia", cum scria Kafka.


Dacă v-aţi putea detaşa o clipă de propria scriere... Care credeţi că sunt punctele forte ale trilogiei?

„Orbitor" are un singur punct forte: faptul că există. Oricât l-ar ignora unii, „Orbitor" se încăpăţânează să existe.


Dar punctele slabe?


Găsiţi într-o cronică a lui Paul Cernat, repetată apoi la nesfârşit, o listă întreagă cu „e inadmisibil că..." Cred că e de ajuns, deocamdată.


Aş repeta ultimele două întrebări cu privire la literatura noastră de după


2000. Care sunt plusurile şi minusurile ei?


Condiţiile în care s-a făcut literatură în ultimul deceniu în România au fost - şi sunt mai departe - atât de vitrege, încât e de mirare că s-au mai scris cărţi. Dacă nu ar fi avut pluta de salvare numită „Polirom", tinerii scriitori din ultimul deceniu poate că n-ar fi existat. Plusurile sunt întotdeauna cele câteva cărţi frumoase. Minusurile - viaţa literară atomizată, resentimentară, menţinută de critici mercenari, fără nicio dimensiune etică.


„Nu e nicio grabă"


Împreună cu scriitoarea Ioana Nicolaie, soţia sa


Există vreun scriitor contemporan, din România sau de aiurea, cu care simţiţi că aveţi afinităţi evidente?


Cu foarte mulţi, cu toţi cei adevăraţi, cu cei a căror literatură o iubesc.


Când sunteţi mulţumit de o carte pe care aţi scris-o dumneavoastră înşivă?


Niciodată. Uneori am fost fericit la terminarea unei cărţi, dar mulţumit, niciodată.


Cum arată literatura ideală pentru Mircea Cărtărescu?


Nu ştiu şi, ca să fiu sincer, am obosit tot răspunzând.


Ca scriitor, vă reproşaţi ceva?


Ca scriitor şi ca om îmi reproşez mult mai multe decât o fac cei mai înverşunaţi adversari ai mei.


Tot ca scriitor, de ce vă temeţi cel mai tare? Şi ce vă bucură cel mai tare?


Mă tem că nu voi mai putea scrie la nivelul de până acum. Mă bucură că n-am ajuns încă acolo.


Pe când următoarea carte?


Următoarea carte? Sper că va ieşi cam într-o lună. Lucrez acum la ceva din care nu ştiu cum o să ies teafăr. Din fericire, nu e nicio grabă.


"E uimitor să vezi câţi critici trăiesc în lumi paralele, fără nicio legătură cu literatura română actuală sau cu literatura în general."Mircea Cărtărescu scriitor


"Condiţiile în care s-a făcut literatură în ultimul deceniu în România au fost - şi sunt mai departe - atât de vitrege, încât e de mirare că s-au mai scris cărţi."MirceaCărtărescu scriitor


„Orbitor", cel mai bun roman al deceniului


Interviul publicat în acestă ediţie a suplimentului „Adevărul literar şi artistic" urmează anchetei „Romanul românesc al deceniului", apărută în numărul anterior. Zece dintre criticii literari invitaţi să participe la acest demers jurnalistic au dat curs iniţiativei noastre. Ne-au răspuns, în ordine alfabetică, Paul Cernat, Marius Chivu, Al. Cistelecan, Daniel Cristea-Enache, Mihai Iovănel, Ion Bogdan Lefter, Dan C. Mihăilescu, Simona Sora, Andrei Terian şi Alex. Ştefănescu.


Specialişti din generaţii diferite au propus, fiecare, un top 5 al celor mai bune romane publicate de scriitorii români în intervalul 2000-2010, însoţit de un argument. În urma calculelor efectuate în funcţie de sistemul de notare pe care l-am adoptat (5 puncte pentru poziţia 1, 4 puncte pentru poziţia 2, 3 puncte pentru poziţia 3, 2 puncte pentru poziţia 4 şi 1 punct pentru poziţia 5), trilogia „Orbitor" de Mircea Cărtărescu s-a situat pe primul loc. Pepoziţia a doua s-a clasat romanul lui Horia Ursu, „Asediul Vienei", urmat de „Teodosie cel Mic" de Răzvan Rădulescu, „Pupa Russa" de Gheorghe Crăciun şi „Povestea Marelui Brigand" de Petru Cimpoeşu.


Scriitor de trei decenii


Mircea Cărtărescu, 53 de ani, este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români ai ultimelor decenii. A debutat în 1980 cu volumul de versuri „Faruri, vitrine, fotografii...", distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Au urmat numeroase volume de poezie, proză, eseu şi publicistică. Printre acestea se numără „Levantul" (1990), „Nostalgia" (volum apărut iniţial sub titlul „Visul",publicat integral în 1993), „Travesti" (1994) şi trilogia „Orbitor („Aripa stângă" - 1996, „Corpul" - 2002 şi „Aripa dreaptă" - 2007), cele două volume de „Jurnal" (2001, 2005) sau „De ce iubim femeile" (2004).


Este prezent cu texte într-o mulţime de volume colective şi antologii. De-a lungul anilor, cărţile sale au fost traduse şi publicate în Franţa, SUA,Germania, Israel, Polonia, Olanda, Spania şi Bulgaria. Scriitorul a beneficiat de numeroase burse de creaţie şi de rezidenţe în străinătate.


* material preluat din Adevarul literar si Artistic - un articol publicat de Dana G. Ionescu


BERLIN - - - BUCUREŞTI

BERLIN - - - BUCUREŞTI


http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/887061/SENATUL-EVZ-Ca-tr...

Mircea Cărtărescu

„VOIEVODATUL lui VANGHELIE”

BERLIN - - - BUCUREŞTI



Vineri, 19 Februarie 2010 ,

scriitorul Mircea Cărtărescu, recent revenit din Germania

a spus:

"Stimaţi bucureşteni, de curând, sunt iarăşi unul

dintre voi. Mi-a fost dor de oraşul meu natal, mi-a fost dor să aud din nou vorbindu-se româneşte în jurul meu".

Când eşti departe, parc-ai fi dus pe lumea cealaltă: cei de-aici parcă abia aşteptau să ieşi din jocuri (pot număra pe degete mesajele şi telefoanele pe care le-am primit din ţară în cele şase luni cât am locuit la Berlin), cei de-acolo te tolerează câtă vreme nu intri în jocurile lor...

Nu mai eşti aici şi nu eşti nici acolo, iată soarta celui care trăieşte

printre străini. Sau, dacă vreţi o definiţie mai amuzantă a emigrantului: emigrant e cel care nu mai are nimic de pierdut în

afară de accent...Multe mituri româneşti – şi nu numai - despre Germa nia ca ţară unde totul merge ceas şi unde toţi oamenii sunt oneşti s-au

cam perimat de la unificarea cu RDG-ul, dar mai ales în ultimii câţiva ani.

Nemţii nu mai sunt ce-au fost, şi ei sunt primii care o recunosc. Am mai stat şi acum zece ani în Berlin, timp de un an şi jumătate. N-am văzut atunci metrouri aglomerate şi mergând aiurea ca acum, nu s-a întâmplat să fim daţi cu toţii afară din vagoane şi poftiţi să luăm auto- buzele.

Era inconcevabil pe-atunci ca un tren să aibă douăzeci de minute întârziere, aşa încât să pierzi legătura şi să stai o oră într-o gară înde părta tă. Ce mai pot spune despre faptul că n-am reuşit să-mi instalez, în cinci luni, un simplu post telefonic? Că la plecarea de unde am locuit am avut de plătit pentru televizor şi internet, fără să mi se spună

în prealabil, aşa că am avut o mică surpriză de rămas-bun?

Că peste tot am fost încărcaţi cu tot soiul de cheltuieli suplimentare?

Că am avut o asigurare medicală care nu ne-a plătit nimic,

deşi ar fi trebuit să ne plătească? Sau că oamenii cu care-am lucrat

- cu excepţia studenţilor - s-au purtat cu mine ca nişte automate care-ţi întind mâna doar dacă scrie undeva că aşa trebuie?

Iar la ieşirea din Berlin (trebuia să le fotografiez, că acum chiar n-o să mă creadă nimeni) am dat, probabil în premieră în viaţa marii naţiuni germane, de gropi în asfalt, rude apropiate ale celor cu care-aveam să mă-ntâlnesc mai în jos de Valea Oltului şi apoi peste tot în Bucureştiul iubit. Şi prin gropile astea berlineze fac legătura cu partea a doua a

articolului, care vorbeşte despre jalnicul nostru oraş şi despre noi,

locuitorii lui.

Oricât s-ar fi stricat Germania, Bucureştiul rămâne la fel de şocant la întoarcere. Îţi vine să te spânzuri din primele zile. Nu-i vorba numai de gropile de primăvară, nici de hârburile de clădiri care stau să cadă pe tine şi care fac din Bucureşti una dintre cele mai urâte privelişti de

pe pământ. Nu-i vorba nici măcar de circulaţia haotică şi periculoasă

moment cu moment.

E vorba despre oameni. Bucureştiul pare locuit de oameni bolnavi, care-şi duc suferinţele pe picioare. E şocant cât de lipsite de culoare sunt feţele celor mai mulţi inşi pe care-i vezi prin oraş, ce expresii

teribil de triste pot avea ochii lor, cât de diforme le sunt trupurile.

Oameni chinuiţi, extenuaţi, hingheriţi dintr-un loc în altul, hrăniţi prost, dormiţi neîndestulător.

Când ai văzut o bucată de vreme numai oameni normali şi destinşi, eşti uimit de cât stres pot suporta concetăţenii tăi. N-ai cum să nu le ierţi izbucnirile isterice: la ce să te aştepţi de la nişte oameni cărora

oraşul ăsta le mănâncă zilele şi nervii? Doar când te întorci dintr-o ţară normală - cu toate păcatele ei - îţi dai seama de adevărata tragedie a României: că, de fapt, locuitorii ei nu sunt nici mai bogaţi, nici mai fericiţi, nici mai sănătoşi decât înainte, că duc tot o viaţă mizeră într-o ţară de mâna a doua, şi asta după douăzeci de ani de democraţie.

În plus, tot Bucureştiul miroase puternic a carburanţi, mult peste ce "parfumuri" citadine am întâlnit în toate capitalele pe unde am trecut. În plus, n-ai unde parca o maşină. În plus, nu s-a făcut nici un metru

în plus de metrou faţă de ce ne-a lăsat răposatul. În plus, nimic nu

merge decât cu opinteli şi daruri, ca la porţile Orientului. În plus,

în plus, în plus...

Şi, cum paradoxul cel mai uimitor este că un votant alege un partid cu atât mai retrograd şi mai dăunător bunăstării sale cu cât el însuşi e mai nevoiaş, noi, bucureştenii, spre ruşinea noastră, ne-am degradat şi politic.

Dintr-un fief al democraţiei care ţinea piept, alături de Transilvania

şi Banat, agresiunii pesediste, ne-am transformat în ultimii ani în voievodatul lui Vanghelie. Pentru ca tristeţea oraşului nostru să fie deplină.

***

SENTIMENTUL ROMANESC AL ISTERIEI - text de Mircea CARTARESCU

SENTIMENTUL ROMANESC AL ISTERIEI - text de Mircea CARTARESCU



Sentimentul romanesc al isteriei


text de Mircea Cartarescu


« Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e
ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o
data cu el.Esti una cu toti ceilalti.
Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici
De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.
Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva.
In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult.
Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura.
Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze.
O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile.
Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru
fluidizarea substantei sociale.
Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca
la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara
care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat
mai draguta si mai serviabila cu clientii.
Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge
insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.
Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere.
Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca
nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.
In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii
recruti si mai abitir. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profound alienata psihic, o societate isterica.
Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala:
tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de
explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul
generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca
suntem fundamental rai.
Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si
aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective.
Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social.
Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.
Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate.
Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai
moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului.
Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge
binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti.
Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele
premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre.
Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat
printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga,
scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite
deocamdata.»




















Cafeneaua critică la Club Control/miercuri 19 mai 2010:

Mircea Cărtărescu – poet şi/sau prozator?




Următoarea întîlnire a proiectului de dezbateri culturale Cafeneaua critică* îl va avea ca invitat pe poetul şi prozatorul Mircea Cărtărescu. Tema întîlnirii: Mircea Cărtărescu – poet şi/sau prozator? Pretext: apariţia simultană a două noi volume ale sale: Frumoasele străine (proză) şi Nimic (poeme) (ambele la Editura Humanitas).



Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.



*



Cafeneaua critică

Miercuri 19 mai 2010, orele 18.30-21.00

Club Control

Bucureşti, Str. Academiei nr. 19

(în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei)

tel.: 0733-927.861

e-mail: feedback@control-club.ro

www.control-club.ro



___________



* Invitaţii ediţiilor 2008-2010 ale Cafenelei critice: Nicolae Manolescu, G. Dimisianu, Costi Rogozanu (prima ediţie), Vladimir Epstein, Romelo Pervolovici, Oana Boca, Vasile Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu (ediţia a 2-a), Şerban Foarţă (ediţia a 3-a), Adrian Iorgulescu şi Virgil-Ştefan Niţulescu (ediţia a 4-a), Augustin Buzura (ediţia a 5-a), Solomon Marcus (ediţia a 6-a), Alice Georgescu, Marius Stănescu, Coca Bloos, Diana Cavaliotti, Ioana Anastasia Anton, Sorin Dobrin (din echipa spectacolului Hamlet de la Teatrul Metropolis) (ediţia a 7-a), Sorin şi Nicu Ilfoveanu (ediţia a 8-a), Cătălina Buzoianu, Rodica Negrea, Mihai Dinvale, Papil Panduru, Petre Moraru, Ion Lupu, Irina Rădulescu, Alin Mihalache, Ştefan Lupu (din echipele spectacolelor Furtuna după William Shakespeare de la Teatrul Mic şi Ioana şi focul după Matei Vişniec de la Teatrul de Comedie) (ediţia a 9-a), Ioana Nicolaie şi Cecilia Ştefănescu (ediţia a 10-a), Marlena Braester, Cosana Nicolae, Bogdan Ghiu, Nicolae Tzone (ediţia a 11-a), Nora Iuga (ediţia a 12-a), regizorul Alexandru Dabija, actorii Mihai Calotă, Ana Ciontea, Ioan Coman, Ioan Andrei Ionescu, Vlad Ivanov, Florentina Năstase, Răzvan Oprea, Ada Simionică, scenografii Cosmin Ardeleanu şi Laura Paraschiv şi Lucian Sabados, directorul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti (ediţia a 13-a), Alexandru Solomon (ediţia a 14-a), Matei Vişniec, Serge Basso şi echipa de actori româno-luxembourghezo-franco-finlandeză a spectacolului Mansardă la Paris de Radu Afrim, după un text de Matei Vişniec (ediţia a 15-a), Marius Oprea (ediţia a 16-a), Gabriel Andreescu (ediţia a 17-a), Ruxandra Garofeanu, Liliana Corobca, Vladimir Bulat, Vasile Ernu, Igor Mocanu (ediţia a 18-a), Adriana Grand, Virginia Mirea, Florin Dobrovici, George Costin şi Andreea Samson (din echipa spectacolului Cîntăreaţa cheală & Lecţia de la Teatrul de Comedie) (ediţia a 19-a), Monica Spiridon, Costi Rogozanu, Nicolae Marinescu, Xenia Karo, Luminiţa Corneanu (despre Adrian Marino) (ediţia a 20-a), Mihaela Miroiu, Otilia Dragomir, Sofia Văcărescu, Laura Grünberg, Ana Bulai, Daniela Palade Teodorescu (co-autoare ale volumului Naşterea. Istorii trăite, 2010) şi Olivia Niţiş, Karin Cervenka, Liliana Popescu, Marilena Preda Sânc, Doris Mayer, Simona Vilău (organizatoare şi autoare ale expoziţiei româno-austriece Idila/Idyll, 2010) (ediţia a 21-a), Mihai Oroveanu, Şerban Sturdza, Virgil Scripcariu (ediţia a 22-a), Ioan Groşan, Constantin Stan, Cristian Teodorescu (ediţia a 23-a), Mircea Martin (ediţia a 24-a).

Mircea Cărtărescu participă, în perioada 3-7 septembrie, la Mantova, la unul dintre cele mai importante festivaluri de literatură din Italia, "Festivaletteratura", unde va susţine sâmbătă, 6 septembrie, o prelegere cu titlul "La farfalla come paradigma del mondo" ("Fluturele ca paradigma a lumii").





Festivalul de literatură de la Mantova a ajuns la cea de-a XII-a ediţie şi se bucură atât de prezenţa celor mai cunoscuţi autori italieni, cât şi de cea a unor importanţi scriitori din 70 de ţări.






Mircea Cărtărescu este cunoscut publicului italian prin volumele sale "Travesti" (2000), "Nostalgia" (2003) şi "Orbitor. Aripa stangă" (2007) apărute în traducerea lui Bruno Mazzoni la Editura Voland.






În cadrul festivalului, Mircea Cărtarescu va susţine în seara de sâmbătă, 6 septembrie, la Biblioteca civică "Baratta" o prelegere cu titlul "La farfalla come paradigma del mondo" ("Fluturele ca paradigma a lumii"), potrivit unui comunicat al editurii Humanitas.


Prelegerea va fi urmată de un dialog pe teme literare cu scriitorul român Mircea Mihai Butcovan, autorul romanului "Allunaggio di un immigrato innamorato" ("Aselenizarea unui imigrant îndrăgostit").






Duminica, 7 septembrie, publicul prezent la biserica "Santa Maria della Vittoria" va redescoperi alături de Mircea Cărtărescu şi de scriitorul german Joseph Zoderer sensurile cuvintelor "soartă" şi "patrie".


Dezbaterea se înscrie într-un proiect iniţiat de bine-cunoscutul lingvist italian Giuseppe Antonelli, care îşi propune recuperarea sensului şi a nuanţelor cuvintelor în cadrul unui nou vocabular european, se arată în comunicatul de presă al editurii Humanitas.





Festivalul se desfăşoară sub patronajul Primariei şi Provinciei din Mantova, al regiunii Lombardia şi al Reprezentanţei în Italia a Comisiei Europene. Prezenţa scriitorului Mircea Cartarescu la acest eveniment este susţinută de Accademia di Romania din Roma.


Sursa: NewsIn

Povestitorii de la Sosea este un proiect al MTR - Muzeului Taranului Roman, care isi propune sa aduca in fata publicului, luna de luna, pe unii dintre cei mai pretuiti scriitori romani. Lecturile publice sunt pretutindeni unele dintre cele mai vii evenimente ale scenei culturale. Este evident astazi ca, dincolo de intimitatea cititului, iubitorii de literatura cauta sa-l cunoasca, sa-l auda, sa-l simta pe autor in relatia cu propriul text. Discutiile dintre scriitor si cititorii lui, purtate de fiecare data dupa lectura unui fragment de roman sau a unei povestiri, sunt deseori mai incitante, mai autentice si mai lamuritoare decat clasicele dezbateri critice. Vino la Clubul Taranului pentru a-i asculta citind si pentru a-i intreba multe si marunte! Joi, 2 iulie, de la ora 19.00, la Povestitorii de la Sosea este invitat scriitorul Mircea Cartarescu care va citi un text nepublicat inca in volum. Moderator va fi Simona Sora, redactor la Dilema Veche si editor coordonator la Dilemateca si recent castigatoare a premiului USR pentru cartea de critica literara "Regasirea intimitatii"

Camelian Propinatiu-Kitsch orbitor si geniu inaripat Nebel-ul romanului Cartarescu

joi, 9 septembrie 2010

mircea cartarescu, lectura la bistrita

Mircea Cărtărescu - lansare iunie 2009 (I)

Mircea Cărtărescu - lansare iunie 2009 (II)

Mircea Cărtărescu - lansare iunie 2009 (III)

Mircea Cartarescu - lansare Travesti - Bookfest 2009

Mircea Cărtărescu aplaudat la Sorbona

Mircea Cartarescu - Intre geniu si handicap part 1

Mircea Cartarescu - Intre geniu si handicap part 2

Mircea Cartarescu - Intre geniu si handicap part 3

Mircea Cartarescu - Intre geniu si handicap part 4

Mircea Cartarescu - Intre geniu si handicap part 5

Mircea Cartarescu - Intre geniu si handicap part 6

Mircea Cărtărescu - lansare Orbitor (Vama Veche)

Mircea Cărtărescu - lansare Orbitor (Vama Veche, II)

lansare Orbitor aripa dreaptă (Mircea Cărtărescu) I

lansare Orbitor aripa dreaptă (Mircea Cărtărescu) II

lansare Orbitor aripa dreaptă (Mircea Cărtărescu) III

Mircea Cartarescu